« Maia »

Volumul 1: « Forţa minoră »

Capitolul 38

După ce am mai stat o zi la Bodhgaia, m-am îndreptat înapoi la Delhi, locul de unde mi-am început călătoria. Nu ştiu ce să fac – să plec la Daramsala ori să las asta pe la anul... dar ce să fac cu mine acum? Probabil, e deja târziu să plec în Nepal, încolo trebuie să te duci prin septembrie-octombrie... În ansamblu, lipsa unui plan clar al acţiunilor ulterioare nu mă neliniştea, ba nici nu mă interesau planurile. Mă simţeam ca un rozător care şi-a bătut gura până la urechi cu grâu sau ca un şarpe care a înghiţit un iepure mare, gras. Acum, când m-am desprins de lanţul de întâlniri şi discuţii, trebuie să stau, pur şi simplu, să digerez în linişte totul, să revăd, să chibzuiesc. Acum vreau un singur lucru – să nu mă atingă nimeni, să nu mă împovăreze cu discuţii savante. Să nu mă gândesc la cazare şi mâncare, să fie doar o poieniţă cu iarbă, unde aş putea să mă tăvălesc cât încape în mine, să fie un scaun şi o masă ca să pot sta în linişte cu jurnalul meu. Când voi ajunge la Delhi, voi hotărî ce voi face mai departe.

 

Delhi! Acest oraş e demn să deţină una din primele poziţii în lista rutelor turistice. De la capătul listei, desigur. Aşa o cantitate de murdărie, praf, atâta zgomot, atâţia rufoşi de toate culorile te-ai mira să mai întâlneşti în altă parte. Delhi e locul escalei turiştilor care călătoresc prin India. Ei sosesc încoace doar pentru a pleca de aici în altă parte cât mai curând posibil. Însăşi vizitarea oraşului Delhi e o istorie aparte, e ca un supliment la cumpărătură. Cumperi o călătorie prin India? Unde-ţi trebuie? La Waranasi? Pushkar? Amritsar? Daramsala? Apoi na-ţi şi o vizită la Delhi drept supliment.

Plăcerile încep chiar la ieşirea din clădirea aeroportului. Taxiştii se agaţă de tine şi atârnă ca bobiţele pe strugure, strigă ceva la ureche în limba lor pe care ei o cred engleză, te trag spre maşinile lor. Nu e mortal, dar e păgubitor pentru pungă să dai dovadă de slăbiciune aici. Unii turişti pierd nu o sută şi nu două de dolari de pe urma escrocheriei taxiştilor şi proprietarilor de hotele şi agenţii turistice, care-s, în fond, aceeaşi mafie. Întâi de toate, ţi se storc tocmai 500-700 de rupii pentru ca să ajungi până la hotel. 45 de rupii indiene fac un dolar american. Dacă arăţi cu degetul în Lonely Planet, unde scrie negru pe alb că preţul normal e de 100-150 de rupii, hinduşii fac o mutră jignită, strâng din umeri, într-un cuvânt, se poartă aşa că tu începi a crede: poate, e o greşeală de tipar în călăuză? Comportarea corectă: declari că eşti gata să dai 150 de rupii şi nici un cent mai mult şi porneşti calm pe drumul ce duce de la aeroport spre şosea. Sută la sută: dacă vei respinge toate propunerile ce ţi se fac, rezistând cu stoicism, dacă vei ajunge până la şosea (două minute de mers pe jos), cineva numaidecât va accepta preţul numit de tine. Iar dacă nu va accepta, apoi pe şosea circulă o mulţime de trăsuri cu motor, care vor fi bucuroşi să te ducă şi numai pentru o sută. Dar păzea! E puţin să te înţelegi cu taxistul despre preţ. Procedeul şmecheresc îndrăgit este următorul. Ai convenit cu cineva în privinţa preţului. El te conduce spre maşină, iar în ultima clipă la volan se aşează cu totul alt om. Nu iei în seamă acest fapt, de, taxişti sunt mulţi şi nu ţi-i totuna ţie cine din ei te va duce? Iar când ajungi la destinaţie, eşti uluită, auzind un preţ de trei ori mai mare. La strigătele tale taxistul va răspunde că personal cu el tu nu te-ai înţeles, iar şeful său i-a numit suma cutare. Sigur, dacă eşti un bărbat zdravăn şi încă dacă nu eşti singur, probleme n-au să apară, deşi vor fi multe strigăte, grimase, scene de moarte etc. Uneori ajută următoarea procedură: înscrii numărul maşinii şi-i spui taxistului că vei denunţa la poliţie procedeele sale murdare. Se zice că asta ajută.

Se mai întâmplă şi altfel: a fost numită suma, aţi convenit, totul e OK, iar la sosire taxistul începe să se jure pe mamă că a avut în vedere preţul nu pentru toţi pasagerii, ci doar pentru unul, ba încă nu în rupii, ci în dolari. (De dragul adevărului trebuie să spun că şi în Rusia se întâmplă scene de acest gen, ba încă-s fără happy end. Ai noştri sunt cu mult mai agresivi şi mai periculoşi).

Ce este o trăsură cu motor? O... asta e o minune a industriei indiene de automobile! Se aseamănă cu un sicriu deschis, cu roţi, se alimentează cu banane. Să treci pe străzile din Delhi anume cu trăsura, dar nu într-o maşină închisă e o plăcere deosebită, te cufunzi în viaţa străzii până la urechi, iar această viaţă clocoteşte cu o mare putere. În principiu, aici există regulament de circulaţie. De fapt, o singură regulă. Circulaţia e pe partea stângă. În temei... În rest, reguli nu există, de aceea fă o rezervă de nitroglicerină, căci prima impresie e soră cu atacul de cord. Jeep-uri, autocare, invalizi, ciclişti, trăsuri cu motor, trăsuri cu pedale, vaci, care cu boi, pietoni care merg singuri, pietoni care împing cărucioare, pietoni care stau locului – totul se contopeşte într-un şuvoi grandios şi zgomotos, în care fiecare face tot ce vrea. Dacă cineva doreşte să-şi repare divanul drept în mijlocul drumului – nici o problemă. Vrea să doarmă? Poftim. Să scuture saltelele de praf? Binevoieşte. Nimeni nu numai că nu te va înjura, dar nici nu te va lua în seamă, şuvoiul ocoleşte, pur şi simplu, acest obstacol şi se mişcă mai departe. Dacă maşina l-a lovit pe cineva, şoferul nu poartă nici o răspundere, dacă în acel moment a claxonat, de aceea ei claxonează aproape NEÎNTRERUPT. Străzile din Delhi sunt un infern care bate în urechi, în creieri, în ochi, în nas, iar uneori şi curăţă punga.

Dacă taxistul a văzut că i-ai căzut în labe, el îşi va depune toate eforturile pentru a te mulge totalmente. De exemplu, taxiştilor le place să-ţi propună vreun serviciu suplimentar – să-ţi ajute să închiriezi o odaie la hotel, de exemplu, să te ducă la un magazin „bun”, într-o agenţie turistică „bună”. Respinge ferm şi fără compromise orice propunere de acest fel. ORICE, altfel ai să plăteşti pentru toate de zece ori mai scump. Nu procura nimic „în avans” – India nu duce lipsă de nimic, de aceea este cu mult mai comod şi mai ieftin să cumperi totul pe loc, fără comandă în prealabil, chiar dacă toţi te vor convinge de contrariul, te vor convinge foarte argumentat şi făcând o mult prea cinstită mutră. Păzeşte-te, mai ales, dacă taxistul ţi-a propus să vizitezi o agenţie de turism. Acest lucru poate fi periculos cu adevărat, deoarece în asemenea agenţii de turism lucrează răpitori adevăraţi, care-şi ştiu meseria. Ei vor face presiuni asupra psihicului tău, te vor înconjura, te vor trage de mâini, vor zâmbi larg, vor striga, apoi chiar vor începe să te ameninţe. Doar un om cu un psihic foarte puternic poate scăpa de acolo fără a cumpăra un tur absolut inutil de vreo 200 de dolari (care costă în realitate 30). Taxistul te poate aduce la vreo agenţie de turism şi fără ca să-l rogi, pe neprins de veste, ca într-o doară, cică, ţi-i în drum. Simulează imediat o indignare extremă şi fă-l imediat să te ducă mai departe, ameninţându-l că altfel n-ai să plăteşti drumul şi ai să te adresezi la poliţie.

Adresa pe care i-o numeşti taxistului trebuie s-o ştii pe de rost. Există o stradă la Delhi, unde sunt concentraţi aproape toţi turiştii – cu o mulţime de hoteluri nu prea scumpe, restaurante, magazine, agenţii de turism normale. Strada se numeşte Main Bazar. Un moment important este acela că la Deli sunt mai multe străzi cu această denumire, iar cea care-ţi trebuie ţie se află în cartierul Pahar Gandj, de aceea singura adresă corectă este următoarea: Pahar Gandj, Main Bazar. Dacă vei omite sintagma „Pahar Gandj”, taxistul te va aduce în alt cartier, la un hotel unde are interes, unde vei plăti nu câte 2-5 dolari pentru o zi şi o noapte, ci 20-50! Şi ai să ieşi pe o stradă unde n-ai să vezi nici o mutră de european, ai să întrebi: „Aici e Main Bazar?”, iar de tine se vor agăţa cu duiumul vânzători de tot felul de rahat, cerşetori, ryksha, încăt vei holba ochii şi vei fugi înapoi în hotel.

Există şi procedee cu totul grosolane de înşelare a turiştilor neiniţiaţi. De exemplu, taxistul simulează că „s-a rătăcit”, „a uitat” unde se află hotelul la care trebuie să te ducă, de aceea se opreşte la „prima agenţie de turism întâlnită în cale” pentru ca tu să poţi telefona la hotel. Spui numărul telefonului, dar angajatul agenţiei „nu poate înţelege” engleza ta, de aceea îţi ia din mână hârtia pe care ai scris numărul şi îl formează „serviabil”. Desigur, el formează cu totul alt număr şi „managerul hotelului” te informează că, din păcate, nu au nici un număr liber (sau e incendiu, inundaţie, epidemie de ciumă). Eşti dezamăgit, dar colaboratorii agenţiei de turism se grăbesc să-ţi vină în ajutor, propunându-ţi un hotel cu totul ieftin ($20-30 pe noapte).

Uneori sunt jucate adevărate spectacole! La intrarea în New Delhi taxiul în care mergi tu este oprit de un om în uniformă impecabilă („un poliţist”, îţi imaginezi tu) care-i spune ceva sever taxistului tău (în hindi, bineînţeles). Taxistul insistă, dar fără nici un folos. Apoi îţi spune cu tristeţe că, din păcate, la Pahar Gahdj e grevă (răscoală a maoiştilor, invazie a extratereştrilor, act de terorism etc.), că au murit deja peste 50 de turişti străini, dar, din fericire, el cunoaşte un hotel cu totul ieftin în cu totul alt cartier al oraşului, în deplină securitate.

Deci, ţine minte: dacă taxistul îţi aduce la cunoştinţă că el, din careva motiv, propune să schimbe marşruta ori că a schimbat-o deja, apoi, ORICARE AR FI MOTIVUL, nu asculta nici un cuvânt şi ori impune-l să te ducă acolo unde ai spus, ori ieşi din maşină, înscrie-ţi numărul (mai mult pentru presiune psihologică), nu plăti nici un ban şi ia un alt taxiu, căci pretutindeni sunt o mulţime.

Main Bazar este, probabil, singurul loc din India unde există totul pentru turişti, totul este ieftin, poţi să nu te târguieşti la magazine, aproape pretutindeni preţurile sunt fixate şi optime şi, chiar dacă murdăria şi zgomotul sunt amestecate aici într-o proporţie diabolică şi persistă la orice oră de zi sau noapte, totuşi, e un loc comod pentru tranzit. Abundenţa de turişti din Occident îţi permite să-ţi diversifici petrecerea timpului liber. E uşor să-ţi găseşti un prieten pentru a pleca undeva împreună, a fuma ceva, a face sex în grabă ori, pur şi simplu, a pălăvrăgi puţin pentru ca apoi să vă luaţi rămas bun.

Întrucât nu mă interesa nimic din cele enumerate mai sus, nu m-am oprit la Ajay Guest House, cel mai aglomerat, ci am închiriat o cameră alături, la hotelul Shelton. Aici odăile sunt mai scumpe, 10 dolari pentru 24 de ore, în schimb, poţi să locuieşti, nu doar să înnoptezi. Venindu-mi în fire, am plecat să iau prânzul la acelaşi Ajay – acolo-i o bucătărie bună, un restaurant nonstop nu prea scump cu diverse bucate, Internetul funcţionează zi şi noapte, iar o măsuţă liberă se găseşte oricând – dacă vrei să rămâi singur. Dacă, din contra, vrei să mai pălăvrăgeşti, apoi tot acolo mişună, zi şi noapte, turişti occidentali de toată mâna, ai de unde alege. O calitate importantă a acestui loc este că nu te sâcâie. Nimeni. Şi mai există o cafenea pe acoperiş, unde nu e atât de puternică putoarea străzii şi urechile nu-s apăsate de zgomot prea puternic. Tocmai asta şi-mi trebuie.

 

Este surprinzătoare această atmosfera de la Main Bazar. Veneam încoace cu un singur gând: să mai petrec un timp şi apoi să plec mai departe, dar viaţa în regim nonstop te trage în vâltoarea ei, dă o mulţime de impresii, mereu vezi alţi oameni, poţi să te apropii de ei şi să te îndepărtezi, să te retragi în singurătate, iar apoi să-ţi găseşti imediat alţi interlocutori. Main Bazar e un narcotic uşor. Ei şi ce mi se scrie... ce-mi scriu... aşaaa... un mesaj de la mămica... hai să vedem! Voi citi totul la rând – acum am un car de vreme. Ceva despre buruiene... ce fel de buruieni?... A... i-am scris eu mai înainte că există o teorie precum că emoţiile negative sunt aceleaşi buruiene, sunt ca o boală, că poţi să trăieşti şi fără dânsele, că fiecare alege ce să trăiască, apoi iată eu aleg să nu simt acest rahat. Chiar vroiam să văd cum va reacţiona... ia să vedem...

 

„Cu cât mai mult citesc mesajul tău, cu atât mai puţin îmi plac toate astea. De la cine ai luat toate prostiile astea? Marasm, sadism şi schizofrenie evidente. Ce te-a fermecat aşa?! Cine? E doar un simplu sistem de protecţie de lumea din jur, un sistem ce poate fi definit scurt ca „Ian duceţi-vă toţi în... Cum vreau, aşa şi fac”. Tu nu posezi experienţa unei vieţi muncite, când trebuie să lupţi pentru fiecare bucăţică de pâine, totdeauna ai trăit uşor, de aia şi-ţi pare că ăsta e Adevărul. Nu există nici un fel de adevăr care ar fi acceptabil pentru fiecare şi pentru toţi sută la sută.

Cică, atracţiile şi dorinţele sexuale trebuie realizate în orice cantitate şi calitate, pe când emoţiile pe care nu le-ai realizat (ceea ce, în esenţă, e acelaşi lucru) trebuie să ţi le interzici categoric! Nu-ţi pare ţie că, într-o bună-nebună zi ele te vor arde din cauza unui fleac ori a unei situaţii neprevăzute din viaţa ta? În tine se va trezi fiara şi toate emoţiile nerealizate te vor inunda, or, tu eşti Om. Un om sincer, credul, un om care caută, gândeşte, dar care, tocmai din această cauză, nu e capabil totdeauna să deosebească binele şi răul. Iar aici este construită o teorie cu adevărat diabolică. Este inadmisibil să fii atât de oarbă, atât de vulnerabilă şi deschisă. Eu vreau ca tu să te întorci nu o sclavă a unor teorii sofisticate, ci un constructor al vieţii tale. Fie, vei trăi aparte de noi, cei pe care tu i-ai numit cu atâta uşurinţă cadavre. (Un oarecare Lenin spunea: „cine nu-i cu noi, acela e împotriva noastră”, chemând la separarea categorică de cei care gândesc altfel şi chiar la exterminarea lor fizică. Religie comunistă. Nu-ţi aminteşte nimic?)

Un câmp fără buruieni este, poate, o imagine frumoasă. Teoretic. Iar practic – nu. Fiindcă e un câmp mort. Nici chiar buruienile nu cresc pe pământ mort. Acolo unde încolţeşte sămânţa cea bună şi buruiana vrea să iasă, aşa e viaţa. Iată de ce nu trebuie să faci din viaţa ta un teren experimental asfaltat pentru teorii străine. Tu eşti femeie. Eşti viitoare mamă. Iar cel care ţi-a insuflat toate astea este un lup solitar. Şi teoria lui este animalică, lupească. El te va mânca, va râgâi resturile şi va spune că aşa e viaţa. Şi, din punctul său lupesc de vedere, va avea dreptate. Aceasta e o teorie care trăiesc numai pentru sine şi pentru nimeni mai mult, nu pentru tine”.

 

Ei, iată că am şi primit răspuns la întrebările mele. De bună seamă, ea anume SINGURĂ ALEGE să trăiască emoţii negative, a edificat şi un fundament teoretic pentru aceasta. E surprinzător... ea, prin urmare, consideră că un om sincer, credul, un om care caută, o mamă este anume omul care trăieşte emoţii negative, fără care, cică, rămâne doar un câmp mort! Cum am putut eu să nu văd toate astea în ea mai înainte? Şi nu numai în ea... ce ştiu eu în genere despre toţi cei pe care-i cunosc? Dar pe cine anume „îl cunosc”? Ba chiar pe nimeni – numai nişte imagini vagi plus ceea ce mi-am plăsmuit eu însămi. Şi de ce nu mi-a trecut prin minte până acum că, pentru a-l cunoaşte pe om, trebuie să-i pui întrebări, multe întrebări, întrebări de genul celor care sunt importante pentru mine însămi, să văd ce-mi va răspunde la aceste întrebări şi doar în funcţie de răspunsuri să-mi formez atitudinea faţă de om, pentru că asta nu va fi o realitate plăsmuită. Ar fi interesant să alcătuiesc o asemenea listă... Ei, ce mai este acolo... Un mesaj de la tata... foarte bine... Chiar primele fraze pe care le-a surprins privirea mea îmi provoacă un acces de vomă:

 

„Principalul reazem în viaţă este famiia. Familia ta a naufragiat, dar tu ne-ai avut pe noi. A fost şi mai există o familie care te iubeşte şi care e gata oricând să-ţi vină în ajutor. Orice s-ar întâmpla cu tine, nu trebuie să disperi. Trebuie să crezi în tine şi în oamenii apropiaţi care nu te vor trăda, prin eforturile comune ale cărora poţi depăşi totul...”

„După ultimul tău mesaj (dacă el poate fi numit astfel) nu mă părăseşte o senzaţie grea şi un sentiment de alarmă. A plesnit arcul care mă ţinea în forma cuvenită. Îmi era foarte straşnic şi dureros să văd în faţa mea, în persoana fiicei, un om cu totul necunoscut...”

„Ai fost un copil minunat...”

„Am trăit totdeauna cu viaţa ta şcolară. Interesele tale erau interesele noastre. Frecventam toate adunările, participam la toate acţiunile. Discutam problemele de care te ciocneai la şcoală. Ne povesteai despre prietenele tale, despre diferite evenimente de la şcoală. Toate astea nu erau neglijate nicicând...”

„Aş vrea să înţeleg, de ce i-ai crezut pe nişte oameni cu totul străini. Unde sunt probele că anume aceasta e calea spre Dumnezeu? I-ai crezut pe nişte indivizi care urmăresc nişte scopuri oribile. I-ai crezut pe nişte oameni cu totul necunoscuţi şi ai plecat după ei în gol, ştergându-le din viaţă pe toate şi ştergându-i pe toţi”.

„Aceste metode distrug personalitatea adevărată...”

 

Uf... ei, gata, mi-ajunge! Eliminarea urii, iritării şi a celorlalte c...caturi – asta, cică, distruge adevărata personalitate! E clar... Iată ce voi face — le voi mai scrie eu tuturor amicilor mei. Voi descrie succint ceea ce cred despre emoţiile negative şi concepţii şi-i voi întreba ce cred ei despre toate astea. Atunci şi vom vedea ce şi cum, atunci şi va ieşi adevărul la suprafaţă.

 

La calculatorul vecin, cineva dădu impulsiv din mână. Un bărbat de vreo patruzeci de ani care, judecând după faţa lui şi emoţiile pe care le exprima, nu e deloc dintre cei care fac practica căii directe:) Dar ce ştiu eu despre oameni... ce ştiu eu în genere despre oamenii cei mai simpli, cei mai obişnuiţi? Cu ce trăiesc, de ce trăiesc în acest flux continuu de emoţii negative, de ce nu vor să renunţe la concepţii vădit false. De ce? Poate, o privire la ei dintr-o parte mă va ajuta să mă văd şi pe mine într-un mod mai obiectiv? Or, aici e un loc excelent pentru a vorbi cu oamenii. Azi el e aici, iar mâine e deja la o mie de kilometri, nu există nici o responsabilitate, nu există teama că vei scăpa o vorbă în plus şi despre asta poate să afle soţia / soţul / colegul. Poate, asta îi va face pe oameni să fie mai sinceri? Sunt o fată frumoasă, sexy, oricine va dori să discute cu mine, şi un băiat, şi o fetişcană.

Am ieşit din sala cu Internet, m-am aşezat la o măsuţă ca un păianjen pe mreajă. Îmi aştept victima!

Iată-l pe vecinul meu de la computer... el îşi ceruse atunci scuze că m-a atins cu mâna, înseamnă că acum precis că nu va scăpa de mine... i-am făcut un semn cu mâna, ei, sigur... unde se duce el de la o duduie atât de simpatică şi de sexy:)

Din Austria, la odihnă... fizician... aha, astronom-fizician şi cu ce trăieşte astronomul-fizician, ce te chinuieşte, dragă, ce te atrage? Povesteşte-mi, viaţa ta e atât de interesantă pentru mine. Am făcut o mutră gânditor-interesată, curios lucru, ce-mi va povesti omul despre viaţa lui?

— Înţelegi, Maia, sunt absolut sigur că pe Vesta este apă! Prin urmare...

— Unde-unde?

(Na-ţi-o bună... O erupţie de nemulţumire, chiar de iritare! Înainte vreme nu aş fi observat-o, dar acum mă bate în ochi de-a dreptul, cum s-a crispat faţa lui. Mai înainte aş fi considerat că e o reacţie normală – tu vorbeşti despre lucrul cel mai important pentru tine, iar cineva te întrerupe cu o întrebare prostească...)

— Ei, pe Vesta, Maia... Înţelegi, numai oamenii primitivi consideră că în Sistemul Solar există doar nouă planete...

(Curios lucru cum s-a crispat faţa lui la cuvintele „oamenii primitivi”... cum vine asta – acum am să observ TOATE ASTEA la toţi oamenii??! Şi cum să trăiesc, să comunic?)

— ... iar în realitate, asta e o problemă de convenţie. Spre exemplu, Vesta e un obiect deosebit de interesant! Unii consideră că ea nu-i decât un asteroid mare, dar asta e anume o planetă mică, crede-mă. Pot să-ţi povestesc foarte multe lucruri interesante despre dânsa...

(mulţumire de sine, mândrie... cât de primitiv e, dar arată impunător ca un profesor... curios lucru – el crede, cu toată seriozitatea, că ceea ce povesteşte el e foarte interesant? Şi poţi trăi cu asta?)

— ... ea se mişcă între orbitele lui Marte şi Jupiter, iar diametrul ei constituie doar 576 de kilometri, îţi imaginezi? Aşa o planetuţă mică, o sferă îmbietoare. Şi doar poţi s-o vezi cu ochiul liber, fiindcă are un albedo foarte mare – circa 25%...

— Ce e mare?

(Se pare, îl atinge mai ales faptul că eu nu mă sfiiesc deloc atunci când îi pun asemenea întrebări. Şi doar mă trage ca cu magnetul să simulez un zâmbet jenat sau încă ceva).

— Albedo. E o mărime ce caracterizează capacitatea de reflecţie a suprafeţei corpului. Probabil, nu înţelegi? Ea se măsoară cu raportul dintre cantitatea de lumină ce se reflectă de la corp şi cantitatea de lumină care cade. E clar?

— Da, acum e clar. Lumina soarelui se reflectă şi noi o vedem.

— Exact. Apoi iată, îţi imaginezi, această planetă minusculă are înăuntrul ei un nucleu metalic, ca şi Pământul!

— Să-ţi imaginezi numai!

(Am rostit special acest „să-ţi imaginezi numai” cu maximă artificialitate, chiar mi s-a făcut incomod că acuşi mă va descifra, se va supăra, aş! E orb ca o cârtiţă!)

— Da! Şi eu sunt convins că pe Vesta există apă!

(S-a rezemat de speteaza scaunului, se joacă cu furculiţa, priveşte triumfător. E prost sau ce-i cu dânsul? Oare chiar nu vede că interesul meu e simulat, deja de mult timp nu mă mai prefac, îi arunc, pur şi simplu, frazele necesare şi-l privesc deschis ca pe un idiot! Prin urmare – e prost. Să-ţi închipui... Şi doar e un savant mare...) Tu vei fi fiind un savant mare, da?

— O, da, sunt şef de laborator, mi se supun... acum cercetăm...

(Ei, s-a pornit morişca... Ei iată, un savant mare, mai înainte aş fi încremenit de admiraţie şi aş fi început să-mi plăsmuiesc imaginea lui care-mi place, iar acum în faţa mea e un simplu om mărginit, nenorocit, bolnav. Ei şi ce dacă se zgâieşte în luneta lui şi scrie cifre pe hârtie? Ei şi ce dacă alţii îl consideră o somitate, un specialist? Or, e tot aşa... neputincios, naiv şi intoxicat de viaţa lui. Cum l-aş întoarce mai aproape de realitate... interesant, cum e în familia lui, cum este el în aşternut...)

— ... telescopul britanic... Insulele Hawaii...

(Or, mai înainte şi eu trăiam cu tot ce vrei, numai la lucrurile cele mai importante nu mă gândeam, după cum mi-am dat seama... nu vroiam? Ba nu, vroiam... nu puteam, nu ştiam „cum”, de parcă aici trebuie să ştii ceva. Conveier...)

— ...şi acum suntem absolut siguri că acolo există apă. Ştim că, în procesul formării sale, Vesta a trecut printr-un salt mare de temperatură, toată umezeala s-a evaporat şi se iscă întrebarea – atunci de unde s-a luat apa asta? Iată şi răspunsul, Maia: apa de pe Vesta a apărut ca rezultat la ciocnirii cu un alt corp ceresc. Care anume – iată întrebarea. Şi tocmai aici încep lucrurile cele mai interesante...

(Curios lucru – ce-ar fi dacă... nu... da’ ştii că e o idee splendidă...)

— ...asta a calculat-o încă Olbers, în anul 1802...

(Ei şi?! De ce nu? Ce mă încurcă? Faptul că e atât de grozav? D-apoi că el este, pur şi simplu, un copil...)

— se roteşte în jurul axei sale cu perioada de 5,43 ore...

(Sunt obligată, pur şi simplu, să fac acest lucru, sunt obligată să trec peste jenă).

— iar schimbările regulate ale culorii şi spectrului demonstrează că suprafaţa ei este neomogenă şi Vesta nu e un fragment al unui corp mare, ci o adevărată planetă mică, o planetă care s-a păstrat aproape neschimbată de pe timpurile formării Sistemului Solar! Acum patru miliarde de ani avea un nucleu lichid!

— Şi la ce dracu’ îmi trebuie toate astea?

(Uite aşa e totdeauna – am vrut să spun una, dar a ieşit cu totul altceva).

S-a supărat... Se pare că a înţeles: pe mine nu mă va impresiona cu aceste hârtiuţe de la bombonele...

— Sunt sigur că mai există şi o altă planetă mică ce se roteşte aproximativ pe aceeaşi orbită ca şi Pluton, dar regiunea ceea a Sistemului Solar este de-a dreptul presărată cu pietre mici şi gheţari, acolo nu vom reuşi s-o descoperim niciodată... niciodată nu voi putea să demonstrez că acolo există planeta ceea... am calculat-o, ştiu că se află pe o orbită în rezonanţă în raport cu Neptun... nu voi reuşi să demonstrez acest fapt niciodată, dar atunci când ea va fi, totuşi, descoperită, apoi nu va fi numită cu numele meu, nimeni nici nu are să-şi amintească despre aceea că eu am vorbit despre existenţa ei...

Iată ce-i la mijloc, iată sensul vieţii tale, să devii un rând în dicţionarul enciclopedic, un alineat în istoria valorificării cosmosului, un capitol în povestea descoperirii planetelor mici...

— Ascultă-mă, m-am aplecat deasupra mesei şi l-am luat de mână, tu doar te-ai oprit aici, la Ajai? Hai la tine, haidem... ai să-mi povesteşti despre planeta Vesta, despre nucleu... haidem.

...De acum jumătate de oră şed, pur şi simplu, pe penisul său şi lunec înainte-înapoi... îmi place... el a încercat să spună ceva, dar eu i-am închis, pur şi simplu, gura cu mâna. Are un penis simpatic, mare şi gros. Chiar mă temeam că nu are să intre... dar nu, a intrat perfect. Aşa şi am crezut că în sex poate cu mult mai puţin ca-n astronomia lui. Prima dată a terminat când l-am aşezat în pat, m-am pus între picioarele sale şi am luat în gură. Sperma e densă, după cum se vede, practică masturbaţia rar de tot, ei, sigur, nu-i frumos, profesor, şef de laborator şi masturbaţia... probabil, are remuşcări de conştiinţă după fiecare masturbaţie... Nu am apucat să înghit, am luat o gură plină, mi-am scos bluza, l-am apucat de după cap, l-am tras spre mine, am luat penisul în mână, îl excit – lasă-l să vadă: toată gura mea e plină cu sperma lui, limba, buzele, bărbia – totul e numai spermă, ea curge din gură, se scurge pe bărbie, picură pe piept, pe burtă... Mă simt o zgripţuroaică... D-apoi că aşa şi sunt!... Aici a terminat şi a doua oară – aproape fără întrerupere. Îl dezbrac, îl aşez în genunchi, îmbrac prezervativul pe două degete ale mele, înmoi în spermă, îi arăt, priveşte, e udat cu sperma ta, îi vâr atent în c...r şi încep să-l frec bine... unde-i acolo prostata... iat-o... o condensare mică pe peretele anterior în interiorul popoului chiar la distanţa unui deget întins... sau penis... ei, penis eu n-am... să frecăm acest locuşor deosebit de intens... aha... a început a geme... geme... respiră greu... drăcie, cât de mult mă excită... numai de n-aş termina eu... iar a terminat... probabil, pe urmă se va chinui, va începe să creadă că l-am făcut homosexual, or, va dori să simtă iar această plăcere, va începe să-şi vâre diferite obiecte în popou, îşi va procura un imitator al falusului... va da avizuri în Internet despre căutarea unui bărbat activ, iar apoi se va acoperi cu broboane reci de sudoare, aruncând mesajele ce vor veni... pe mine ce mă priveşte – fiecare alege el însuşi cum să trăiască. ORICE bărbat, indiferent de orientare, simte o plăcere straşnică atunci când e frecat tandru în popou, cu masarea prostatei, am avut un băieţandur homosexual care mi-a povestit despre asta, iar acum văd şi eu... am transpus teoria în fapt... şi dacă cineva preferă să închidă ochii la asta, ba încă să mai aibă remuşcări de conştiinţă din cauza faptului că simte această plăcere, apoi parca asta mă priveşte pe mine? Nu, treaba mea acum este să-mi obţin plăcerea, iar el las’ să se descurce singur cu sine. După trei orgasme parcă îi vine mai uşor să se reţină, de aceea eu, pur şi simplu, l-am culcat pe spate, m-am aşezat deasupra lui şi mă mişc încolo-încoace, gândindu-mă la ale mele... Am întins picioruşul, i l-am pus pe buze – hai, sărută-l, linge-l... n-ai făcut asta niciodată? Apoi fă... suge degeţelele, linge ca un căţeluş. Îţi place? Apoi asta e... şi mie îmi place mult... nepriceputule, nu termina iarăşi numai, profesorul dracului... eu vreau să mai şed pe penisul tău... pe splendidul tău penis...

 

Seara, profesorul nu s-a arătat nici în cafenea, nici în salonul Internet — şede, probabil, în camera sa şi suferă... de ce? Naiba să-l ştie – oamenii vor găsi oricând o cauză potrivită pentru a suferi, chiar mă plictisesc când mă gândesc la asta. A fost o experienţă foarte interesantă... interesant a fost să-mi depăşesc stupoarea – uite-aşa, să-l acostezi pe un bărbat matur, un profesor impunător. A fost curios să descopăr în el un prostuţ, un pui. Curios lucru e şi acela că eu nu mai pot să nu mai văd multe emoţii negative pe care le trăieşte omul şi mai este important faptul că nu mă mai impresionează lucruri atât de grave ca „ştiinţă”, „profesor”, că, sub aceste zorzoane, văd uşor omul aşa cum este el, fără ţărţămurile pe care el şi le trage spasmodic, încercând să se apere... să se apere de ce? Ba, poate, pur şi simplu, a plecat... da, probabil, a plecat, seara de la Delhi pornesc şi autocare în toate colţurile, şi trenuri. Iar eu am rămas aici. Încă pentru o zi. Autocarul spre Daramsala pleacă zilnic la cinci seara şi ca să ai un loc normal, trebuie să procuri biletul cu o zi înainte. Azi nu mi l-am cumpărat, prin urmare, voi petrece aici cel puţin încă două zile. Iarăşi şed în cafenea şi-mi notez în jurnal.

 

„** octombrie.

Tentativă de efectuare a controlului operativ al EN, eliminării lor.

Plictiseală – 5 secunde. Am eliminat? Am suprimat? Nu e clar... Bucurie tihnită? Nu ştiu... poate, să încerc să chem ceva ce aş vrea să simt mai mult anume acum? Dar ce vreau eu să simt anume acum? Ce percepţie revelatoare? Mm... da’ de unde pot să ştiu eu acest lucru, dacă simt plictiseală, nu pot s-o elimin, parcă o suprim, dar nu simt o percepţie revelatoare, apoi cum pot eu atunci... un cerc vicios... ajunge atâta flecăreală, am să fac ceea ce pot face. Dacă nu voi reuşi să-mi trezesc bucuria tihnită, voi derula amintirea unei careva situaţii, de exemplu, îmi voi aminti labele lui Kam şi ochii săi... sau mâinile lui Sart... sau mirosul puţei Taigăi... cât de departe sunt toate acestea... parcă au trecut deja două săptămâni de la întâlnirea noastră.

Plictiseală. Aha, iată ce mai este important – voi nota pe scara de la 1 până la 10 intensitatea emoţiei apărute şi, deoarece eu nu ştiu cum s-o elimin până la apariţia percepţiei revelatoare, voi indica prin a doua cifră intensitatea acestei emoţii după tentativa de eliminare-suprimare.

Nemulţumirea (Nm) provocată de un strigăt de pe stradă – 3,3 secunde, 1.

Iritarea (Ir) generată de faptul că mi-am amintit cum mai nu m-a călcat un ryksha – aceşti hinduşi pot să te calce parcă aşa şi trebuie, pentru ei contează să evite ciocnirea cu un alt vehicul, iar un om – mare treabă... În loc să elimin iritarea, am început să mă gândesc la aceşti hinduşi şi în timpul acestor meditaţii am susţinut emoţia negativă (EN) în loc s-o elimin... îmi păreau atât de îndreptăţite aceste meditaţii... şi nemulţumirea parcă e justificată... mama mă-tii...

Nm din cauza că mi-a amorţit piciorul. Durata 2 – 3 secunde – intensitatea 1. Trebuie să notez mai scurt: 2-3-1.

Nelinişte — şi dacă fizicianul nu a plecat, acuşi va intra şi va fi jenat, şi eu voi fi jenată... la mama dracului, eu de ce trebuie să mă jenez... apoi că nu trebuie să reflectez, dar să elimin neliniştea! Zece secunde de reflecţii şi în tot acest răstimp neliniştea continuă să trăiască în mine, să se dezvolte, să se întărească.

Iritare – cineva a aprins o ţigară şi doar pretutindeni sunt afişate inscripţii „Fumatul e interzis!” S-o elimin... dar mirosul e atât de scârbos... s-o elimin... fumează, căţeaua...

Jenă – să mă duc să-i spun să nu fumeze. Nu pot să elimin. Numai îmi imaginez că m-am apropiat şi jena se intensifică, mi-i groază uite aşa, pur şi simplu, să mă ridic şi... înseamnă că anume aşa şi am să fac!

Până m-am apropiat, până m-am hotărât să rostesc această frază că, uite, mie nu-mi place mirosul ăsta, nu trebuie de fumat aici, neliniştea era la 8. În timpul discuţiei intensitatea s-a redus spontan până la 5. După ce am văzut reacţia lui – vinovată, prietenoasă – 0. Curios lucru: neliniştea e mai puternică nu atunci când faci ceva, ci atunci când te pregăteşti să faci. Când începi să faci, neliniştea scade de la sine, am observat acest lucru în diferite situaţii. Aşa sau altfel, nu am făcut nimic cu eforturile proprii.

Îngrijorare – ce cred despre mine oamenii de care m-am apropiat ca să-i rog să nu fumeze. Mie ce-mi pasă... să nu reflectez, să elimin! Şi ajunge atâta scris — în legătură cu ce mi-a venit o scârboşenie sau alta – ce contează? E important că asta apare aproape continuu şi asta trebuie eliminat fără reflecţii”.

 

Peste o jumătate de oră mi-a venit dorinţa să mai alerg, să mă destind (să sar pe cineva:). Munca de urmărire şi eliminare a EN este al dracului de istovitoare... D-apoi că eu încă nu m-am ciocnit în mod serios anume de problema eliminării EN – aici e clar că nu-mi iese nimic sau aproape nimic chiar şi în cazul când EN sunt slabe, sporadice. S-a dovedit că e foarte complicat să urmăreşti, să depistezi – trăiesc eu acum o EN sau nu. Trebuie să revii în permanenţă la procesul de urmărire, mereu „adorm”, „mă deconectez” la meditaţii sau fantezie, fixând, deja post-factum, că am avut o mulţime de EN mărunte. Un obstacol neaşteptat... Eu credeam că principalul este să elimini EN, dar uite că încă trebuie să înveţi a le observa, trebuie să nu te laşi atras în şuvoiul obişnuit. Ce să fac cu asta? Ce să fac... probabil, aşa şi trebuie – de fiecare dată să încerc şi să încerc. Cine mi-a vorbit despre asta... se pare, Taiga: când voi avea o sută de notiţe de acest fel, atunci şi vom vedea... Ei bine, deocamdată am o singură notiţă şi aceea-i anapoda, mai multe cuvinte decât cifre reale ce vădesc eforturi reale.

 

O femeie. S-a aşezat la masa de alături, m-a rugat să-i transmit solniţa. I-am transmis-o, am zâmbit, m-am atins parcă întâmplător de mâna ei. Şi ea mi-a zâmbit drept răspuns – un zâmbet oficial, desigur, dar în calitate de pretext merge.

— Nu e sărat îndeajuns?

— Da...

— E stranie bucătăria de aici. Am rugat odată să mi se facă nişte ouă half-boiled, fierte pe jumătate, astfel ca gălbenuşul să fie lichid, iar albuşul – tare. Apoi prima dată mi s-au adus nişte ouă fierte tare, a doua oară aproape că nu erau fierte deloc, bietul chelner mai că nu plângea atunci când l-am trimis să mai comande ouă o dată, chiar şi mai marele s-a apropiat şi l-a mustrat...

Aha, s-a lăsat antrenată... Discuţia a interesat-o, uite cât de simplu este să atragi atenţia oamenilor... Se plictiseşte şi ea ca toţi, vrea şi ea un pic de atenţie. Am trecut la măsuţa ei, am făcut cunoştinţă, eu călătoresc, pur şi simplu, da’ tu? Din interes de serviciu? A... iată cum... e interesant... da... Pot să debitez fraze care simulează un interes faţă de ceea ce spune interlocutorul aproape fără a sta pe gânduri. E comod – rosteşti tot felul de „hm”, „nu mai spuneţi”, „cât de interesant e!”, le introduci în orice loc al discuţiei şi totul e OK. Ei sunt orbi cu toţii sau dorm? Oare chiar ochii mei nu vădesc că nu mă interesează ceea ce spune ea nici câtuşi de puţin? Doamne, ei dorm aproape neîntrerupt...

— Maia, deja prin anul 2020, vor intra în modă centrale electrice eoliene şi solare, detectoare de radiaţii periculoase personale (personale, meditaţi asupra acestui cuvânt!), automobile ce folosesc hidrogenul drept combustibil, frigidere ce comandă singure produse la cel mai apropiat supermarket, ei, desigur, în ţările dezvoltate... De unde aţi venit, Maia? Ah, Rusia, cât de interesant e... ei, în Rusia nu ştiu dacă va fi asta... uite, eu am venit în India pentru studierea economiei ţărilor din lumea a treia, asta ne ajută la elaborarea prognozelor, iar prognozele reprezintă ceva foarte important, asta permite de a elabora direcţiile strategice...

(Englezoaică. Am auzit că toate englezoaicele sunt frigide. E foarte probabil... privind-o, nici nu pot să-mi imaginez că o mângâi, apare respingerea, dispare dorinţa fanteziilor, de parcă tot ce văd eu în corpul ei, în apucături nu intră nicidecum în rezonanţă cu sexualitatea mea. Curios lucru, ce-o fi însemnând asta: că ea nu mi-i pe gust sau ea, de bună seamă, e frigidă? Dar cum aş putea să verific acest lucru? Ei, asta e destul de simplu...)

— ...în oraşele mari aglomeraţiile de automobile vor rămâne doar o amintire neplăcută, deoarece un număr crescând de oameni vor munci acasă, comunicând cu managerii lor prin Internet cu acces de mare viteză de transfer a datelor şi unor telefoane celulare miniaturale alimentate cu energia produsă de creier...

(Oamenii sosesc, iau dejunul, prânzul, dorm, apoi pleacă mai departe... Mâine dimineaţă voi veni încoace încă o dată şi de acum nu va mai fi nimeni din cei pe care îi văd astăzi).

— ...toaletele vor avea legătură cu laboratoarele medicale care vor analiza cu regularitate deşeurile activităţii vitale, dând recomandări privind modificarea modului de viaţă sau regimului alimentar. Computerele vor înlocui definitiv televizoarele şi centrele muzicale...

(Este interesant să treci de la un tip de percepţii la altul vizavi de această femeie – la început priveşti ca şi cum prin ea, o vezi goală, slabă, neputincioasă, limitată, proastă! Da, anume proastă, deşi eu nu pot concura cu ea în calculul perspectivelor strategice de până în anul 2020. În acelaşi timp, poţi să schimbi o manetă şi s-o vezi aşa cum se vede ea pe sine însăşi, cum o văd colegii şi alţi oameni – o femeie deşteaptă, hotărâtă, plină de importanţă... Încolo-încoace, încolo-încoace... Acest joc de interpretări chiar îmi prilejuieşte o plăcere deosebită, chiar şi puţa răspunde! Sau asta, totuşi, nu e puţa, e ceva mai adânc... uterul? Nici nu m-am gândit că matca mea poate participa la asemenea lucruri ca schimbarea interpretărilor... da’ ce ştiu eu despre mine în genere... eu abia încep să mă cunosc).

— ...totuşi, Maia, progresul tehnic ne aduce şi surprize neplăcute. De exemplu, noi prevedem o slăbire considerabilă a funcţiei reproductive a bărbaţilor, deoarece folosirea agenţilor chimici şi hormonilor în cantităţi mari va reduce calitatea spermei. În legătură cu acest fapt, pronosticăm că, în majoritatea familiilor, copiii vor fi adoptivi, născuţi de persoane din ţările „mai puţin civilizate” şi (aceasta e o sarcină nu mai puţin importantă a deplasării mele) trebuie să obţinem o reprezentare mai amănunţită despre materialul genetic...

(Hm... un prilej potrivit pentru a mă lămuri în atitudinea mea sexuală faţă de dânsa, mai precis — în lipsa acestei atitudini!)

— Iată cum e? Se va înrăutăţi calitatea spermei?

— Da, se va înrăutăţi. (Aha, observ jena ei).

— Ea va avea un alt gust? Nu va fi gustoasă?

De cealaltă parte a mesei – un şoc prost camuflat, privirea s-a lăsat în jos, mâinile au început să tremure, totul se produce repede, dar iată că ea şi-a recăpătat stăpânirea de sine, un zâmbet silit, artificial, de parcă ar fi înţeles şi ar fi apreciat gluma, dar mie deja mi-i clar totul, această femeie, de bună seamă, este frigidă, sexualitatea mea nu a dat greş. Ei bine, e timpul să-mi iau rămas bun, am învăţat un procedeu foarte interesant – schimbarea punctelor de vedere, deplasarea arbitrară de la unul la altul. Acest efort... acest efort parcă al umplea ceva ce-mi lipsea în încercările mele de a elimina EN. Precis... E doar acelaşi lucru – schimbarea punctelor de vedere, schimbarea tipurilor de reacţie la situaţie – iată a fost EN, iată nu mai este, or, ea ar putea să nu fie şi iată că nu mai este. Există EN – nu există EN. O femeie savantă deşteaptă – o proastă frigidă. Încolo-încoace. Foarte interesant!

 

<< Back

Forward >>